Recenzii

Am primit autograf de la Ionuț Riteș pe ediția extinsă a cărții Cu picioarele pe Pământ (2016), lucrare despre care am spus câteva cuvinte la lansare. Cuprinde multe mărturii și răspunsuri de la părinți aghioriți la marile întrebări ale lumii contemporane. O carte unică despre Muntele Athos. O recomand din toată inima.

Laurențiu DUMITRU, teolog

Când citeşti o carte, îţi aşezi fiecare neuron pe poziţie şi te cufunzi cu raţiunea şi imaginaţia în universul ei. Când citeşti această carte, îţi aşezi inima pe pozitie şi o cufunzi în bucuria fiecărui cuvânt.
„Cu picioarele pe Pământ” este cartea care se citeşte cu inima.

Cristina NEACŞU, director

Cunoașterea, descoperirea, meditația, căutarea și în final aflarea adevărului, aduce omul cu picioarele pe pamânt, ancorându-l în realitatea Creatorului. Mijloacele de aflare a Adevarului sunt multiple și diverse, unul dintre acestea fiind și calea Athosului, prezentată prin ochii pelerinului ajuns în Grădina Maicii Domnului dintr-o curiozitate inițial, apoi dintr-o dorință arzătoare de a descoperi adevăruri ale vieții, „ascunse” pâna atunci.
Fară a avea pretenția unei lucrări academice, cartea „Cu picioarele pe pământ” folosește un stil natural, sincer, filocalic descoperind cititorului un manunchi de frânturi din viața mireanului care pășeste în „file de pateric”.

Iacob PUȘCAȘ, deputat

O carte-mărturie și mărturisitoare, spre folosul cititorilor săi

Cred că volumul Cu picioarele pe Pământ, scris de Ionuț Riteș, are două atuuri: este o carte dinamică și concisă. Dinamismul ei este rezultatul întâlnirii dintre frământările, căutările sale sufletești, întrebările sale existențiale și răspunsurile primite de la Părinții români trăitori în Sfântul Munte, în Grădina Maicii Domnului („Simbolul Ortodoxiei de pretutindeni”, cum inspirat îl numește autorul).

Dacă vom privi cu atenție în jur, vom observa că în lumea noastră contemporană, oamenii au mai multe răspunsuri decât întrebări și că aceste răspunsuri sunt mai mult sau mai puțin prefabricate. Suntem doldora de răspunsuri – oferite en gros de atâția experți (psihologi, analiști, traineri…)-, încât nu mai avem timpul necesar să ne formulăm propriile întrebări, să ne dumirim ce căutăm, unde căutăm și mai ales care este rostul acestei căutări.

Cititorul acestei cărți își va da seama că autorul ei nu s-a dus de mai mult de douăzeci de ori în Sfântul Munte dintr-un interes pur cultural sau turistic. Sufletul său însetat de răspunsuri a pornit pe o Cale, încercând să se lămurească în privința temelor tari, ziditoare și definitorii Ortodoxiei.

Cartea de față nu este doar o carte bine scrisă, ci și una edificatoare: oricine o parcurge, rămâne, la sfârșitul lecturii, cu o serie de informații practice, de înțelesuri duhovnicești orientative, care îl vor ajuta pe drumul personal spre întâlnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Veți descoperi în carte informații esențiale, teologice, despre sfintele icoane (răspunsul la întrebarea, „care este deosebirea dintre icoană și idol?”, și de ce creștinii ortodocși se închină, cinstesc sfintele icoane?); cum discernem între visele bune și visele rele, visele care vin de la Dumnezeu, visele care vin de la fire și visele care provin de la diavolul și de ce, strategic, este bine să nu credem în vise?; importanța aflării unui duhovnic și a ascultării de un povățuitor duhovnicesc; cultivarea smereniei; exercițiul de a ne gândi la propria moarte (un dicton cunoscut în spațiul Ortodoxiei spune: „Cine moare înainte să moară, nu mai moare când moare”), importanța vitală a spovedaniei și împărtășaniei.

Paginile despre minunile pe care le-a trăit Ionuț Riteș sunt calde, dătătoare de nădejde, îți merg la inimă: minuni mijlocite de Maica Domnului, de Sfânta Cuvioasă Parascheva și de Sfinții Închisorilor. Câtă nevoie au creștinii zilelor noastre de asemenea mărturii într-o lume în care procesul secularizării se accentuează de la o zi la alta (cu sprijinul masiv al mass-mediei) și când, fiecare dintre noi, simțim că „nu mai avem om” (Ioan 5,7), că nu ne mai putem pune speranța, din păcate, în semenii noștri, ci numai în Domnul, în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și în cei care i-au bineplăcut Lui – sfinții, mucenicii, mărturisitorii, eroii credinței!

Din punct de vedere stilistic, al scriiturii, putem spune că autorul acestui volum posedă știința dozajului: capitolele sunt relativ egale, concise. În plus, m-a atras tonalitatea scrisului:  Ionuț Riteș a știut să evite tonul  moralist și moralizator, uneori vituperant – un stil de vorbire sau de scriere care îi ține departe, mai ales pe tinerii vremurilor din urmă, de Biserică și de Mântuitorul. Tonul acestei cărți este, pe alocuri, autoironic (a se citi, în acest sens, În loc de încheiere). Ceea ce îi dovedește cititorului că autorul este detașat de ego-ul său, nu pozează în rolul învățătorului – tentație care provine întotdeauna din iubirea  trupească de sine (philautia, în limba greacă veche).

Ediția a doua a cărții îi oferă cititorului câteva capitole noi: despre darul de a-L simți pe Dumnezeu; lupta cu ispita; acceptarea umilințelor; despre dezbinarea oamenilor ca efect al mândriei și al înrâuririi duhurilor necurate; importanța botezului (și cum trebuie făcut pentru a fi unul corect, complet, ortodox); virtutea mântuitoare a milosteniei; semnificația și necesitatea cultivării postului; importanța iubirii între soț și soție și cât de important este să îți manifești dragostea față de cel de lângă tine; semnificația închinăciunilor; minunea de la Kato Xenia; rostul duhovnicesc și ontologic al celor zece porunci.

În această ediție revizuită și adăugită apar și capitole care oferă un răspuns ortodox la o serie de probleme duhovnicești și sociale, specifice vremurilor din urmă (cum este cel despre ocultismul contemporan, sexualitatea exacerbată și afișată cu ostentație, recoltarea de organe sau acela în care ne este redată harta lumii actuale, dominată de forțele întunericului,  o descriere nu după categoriile geopoliticii sau ale politologiei, ci după criteriul apropierii sau îndepărtării de Dumnezeu) sau alte capitole dedicate unor teme care au produs și provoacă și astăzi tulburare chiar în rândul drept-credincioșilor (de pildă,  subiectul calendarul vechi versus calendarul nou sau apropiatul Sinod Panortodox).

Îi urez lui Ionuț Riteș să ne bucure și pe viitor cu talanții scrisului și ai sensibilității sale, iar pe cititor îl îndemn să pășească încrezător pe calea deschisă de această carte pe care tocmai o ține în mână.

P.S. Merită să ne oprim din fuga vieții noastre cotidiene (care nu de puține ori se transformă, din păcate, într-o fugă de Dumnezeu) și să ne gândim la aceste cuvinte spuse de un Avă român din Sfântul Munte: „Trăiește frumos, lasă o urmă de lumină după tine. Tot ceea ce faci te urcă în Rai sau te afundă în Iad. Că scrii o carte, că plantezi un copac, că sapi o fântână, că auzi câte un mulțumesc pe zi, e mare lucru. Învață credința. Credința este ca matematica, cu formule și reguli clare.”

Ciprian VOICILĂ, scriitor

Trebuie să recunosc: relaţia mea cu biserica nu este tocmai una bună! Botezată ortodox, nu am găsit niciodată un preot duhovnic sau o biserică întru credinţa mea în care să îmi găsesc linistea. Asta cu siguranţă s-a datorat faptului că nu înţelegeam unele lucruri. Am un ritual al meu de a spune rugăciuni, de a aprinde lumânări, de a merge la biserică numai şi numai când e cazul. Şi „fiind ruptă de lume, am ars etape în evoluţia (mea) spirituală”… până într-o zi… când am primit cartea „Cu picioarele pe pământ” – povestea pelerinajelor lui Ionuţ Riteş (autorul) la Sfântul Munte Athos – „o serie de răspunsuri la multe dintre întrebările şi frământările sufletului”.

Şi, da, aşa cum se spune în prefaţă, „expunerea este făcută într-un stil liber şi clar, fără complicaţii lingvistice pretenţioase sau termeni teologici inaccesibili, ceea ce dă cititorului o dispoziţie meditativă, dar în acelaşi timp oferă multiple teme de reflecţie duhovnicească şi inviă la descoperirea frumuseţilor athonite”. A fost lectura care mi-a înseninat dimineţile de vară, la cafea, dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, în zumzetul păsărelelor şi al gâzelor trezite la cotidian.

Şi, da, „călători pe Pământ suntem toţi , toţi cei aleşi să venim aici pentru a învăţa”.

Am învăţat din această carte cine a creştinat Muntele Sfânt, cum ortodoxia este calea spre mântuirea sufletului, iar teoria reîncarnării este periculoasă, dar şi că Dumnezeu nu se va supara dacă îi respingi vreun vis, şi cum să fim liberi ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii. Cum trebuie să conştientizăm moartea ca pe un lucru bun şi cum mândria este marea problemă a acestei lumi, o lume destul de plină de lucruri neştiute despre cerşetorie, de prieteni de dincolo, de sfinţi care stau unde vor ei.

Prinsesem drag şi respect pentru icoane de la un bun prieten al meu, Corneliu Vadim Tudor. Am chiar o mini-colecţie. Dar cartea lui Ionuţ mi-a întărit convingerea că icoanele cer respect (aşa este!) şi dau dragoste (cu siguranţă!). Astfel că lucrurile au mers ca de la sine în ultima perioadă, într-o casă nouă, în care icoanele au locul lor de cinste, sunt tratate cu respect şi îmi oferă nu numai dragoste, ci şi liniste şi binecuvântarea lor, ori de câte ori am nevoie.

Cât despre poveştile despre Sfânta Parascheva şi Ioan Botezătorul, despre călătoria pe urmele Maicii Domnului şi despre trecutul Muntelui Athos, ele mi-au dat de gândit.

La puterea spovedaniei şi a împăşaniei, însă, m-am oprit. Tot nu o înţeleg! Înţeleg însă ce spunea autorul în final, în loc de încheiere: „(…) schimbările de natură duhovnicească se realizează greu, iar vechile deprinderi se îndreaptă şi mai greu.” Dar nu mă necăjesc… sper să fie cât de curând şi la mine o schimbare! Doamne ajută!

Carmen Denisa ION, consilier parlamentar

P.S. Cartea lui Ionuţ Riteş trebuie citită şi înţeleasă la adevărata sa valoare. Nu cred că există fraze mai scurte şi mai pe înţelesul tuturor, care să ne explice mai simplu şi mai concis decât o face autorul. Aşa că, spor la lectură!

 

 


by